MENIU

Un bărbat şi-a dat foc la Arad pentru că nu i s-a eliberat un paşaport nou. Reacţia autorităţilor

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din judeţul Galaţi şi-a turnat benzină în cap şi şi-a dat foc în faţa Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Arad pentru că, se pare, era nemulţumit că i s-a refuzat eliberarea unui paşaport nou. Trebuie menţionat, însă, faptul că gălăţeanul nu deţine niciun act de identitate.

Poliţia a fost solicitată la faţa locului pentru a negocia cu bărbatul, însă negocierile nu au avut efectul de a-l face pe bărbat să se răzgândească cu privire la fapta pe care intenţiona să o comită. La cinci minute după ce un echipaj de pompieri a ajuns la faţa locului, bărbatul a aprins bricheta pe care o avea în mână şi şi-a dat foc.

„În momentul în care am ajuns la faţa locului bărbatul se afla pe trotuar, în poziţia şezând, având asupra lui un recipient de plastic în mână şi o brichetă, iar pe corp benzină turnată din recipient. După aproximativ cinci minute s-a autoincendiat. S-a intervenit asupra lui cu o pătură ignifugă şi un stingător. Bărbatul a fost stins, predat în viaţă, cooperant, cu arsuri pe faţă, cap şi membrele superioare, către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad”, a declarat maiorul George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Gălăţeanului i s-au acordat primele îngrijiri medicale şi a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe Arad, conform Aradon.

„A fost preluat cu arsuri la nivelul scalpului şi al feţei, arsuri de gradul 2. I s-au acordat primele îngrijiri. Este conştient şi stabil deocamdată. Rămâne să fie evaluat la Unitatea de Primire Urgenţe Arad”, a precizat medicul Mircea Merea, director medical în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad.

Mai multe articole despre:
0 Arad poliţie paşaport