Un bărbat care s-a abătut de la traseu, în Masivul Retezat, a fost găsit mort
Bărbatul de 58 de ani care s-a rătăcit în urmă cu o zi în Masivul Retezat a fost găsit decedat, miercuri, de echipele Salvamont trimise în căutarea lui. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost descoperit în zona Porţile Închise, într-un loc abrupt şi stâncos, relatează realitateadehunedoara.net.
„Victima a căzut într-o zonă abruptă, cu pereţi de piatră, aproape o sută de metri. Apreciem că decesul turistului a fost unul instantaneu”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Bărbatul se îndrepta, marţi după-amiază, spre Lacul Bucura şi a ieşit de pe traseul marcat spunându-le celor doi copii ai săi care îl însoţeau că se va deplasa pe o scurtătură. Pentru că nu a ajuns la locul de campare de la Lacul Bucura, rudele sale au cerut ajutorul salvamontiştilor.
Aceştia şi-au început misiunea marţi după-amiază şi au continuat aproape toată noaptea, căutările echipelor de la punctele de permanenţă Pietrele, Bucura şi Poiana Pelegii desfăşurându-se în căldarea superioară a Văii Galeş.
Operaţiunea a fost reluată miercuri dimineaţa, salvamontiştii folosindu-se inclusiv de drona pe care o au în dotare.