Bărbatul bătut cu bestialitate de un polițist constănțean A MURIT, după 8 zile de comă
Bărbatul bătut cu brutalitate de un polițist constănțean a murit, vineri, la 8 zile de la incident. Victima a intrat în comă imediat după incident și nu și-a mai revenit. Polișitul de 26 de ani se află deja în arest, dar moartea victimei îi schimbă încadrarea juridică.
Potrivit procurorilor, incidentul cu final tragic s-a produs într-un bar din apropierea secției de poliție unde lucra omul legii. Atât acesta, cât și victima, consumau băuturi alcoolice, iar la un moment dat a avut loc un schimb de replici, victima l-a înjurat pe polițist și a plecat.
Ofițerul a ieșit pe stradă după bărbat, l-a doborât la pământ și l-a lovit de mai multe ori cu piciorul în față și în bărbie, până l-a lăsat inconștient, după care a revenit în bar. Procurorii susțin că "motivaţia agresiunii nu a fost stabilită până la acest moment procesual”,
Loviturile primite de victimă au fost atât de grave, încât medicii au avut încă de la început un prognostic rezervat privind șansele de supraviețuire și au estimat că pacientul ar avea nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale. Încadrea inițială a fost de vătămare corporală, dar ca urmare a decesului victimei, acceasta urmeazp să fie schimbată.