MENIU

Un bărbat a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Timișoara

Politia

Poliţiştii timişeni au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat a fost găsit decedat, sâmbătă, în camera unui hotel din Timişoara, fără urme de violenţă.

Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat că poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră a unui hotel de pe strada Mehadia din municipiu a fost găsită o persoană în stare de inconştienţă.

"Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în camera de hotel fiind găsit, din nefericire, trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 40 de ani. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului", a precizat Poliţia Timiş.

Cercetările continuă în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se impun. 

Mai multe articole despre:
Politia timisoara