MENIU

Un bărbat care şi-a ucis vecina a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Adrian Gălbenuşe, zis "Adel", a fost condamnat marţi, de Curtea de Apel Craiova, la închisoare pe viaţă pentru uciderea Norică Niţu, în plină stradă, în ianuarie 2015, sentinţa fiind definitivă.

Iniţial, Gălbenuşe fusese condamnat de Tribunalul Olt la 25 de ani de închisoare şi la plata de daune morale de câte 100.000 de euro soţului şi celor două fiice ale victimei sale, Norica Niţu. Curtea de Apel a decis, însă, înăsprirea pedepsei, scrie Mediafax.

Gălbenuşe a ucis-o pe Norica Niţu, de 59 de ani, din Slatina, în seara de 15 ianuarie 2015, în plină stradă, chiar în faţa blocului în care aceasta locuia, femeia întorcându-se de la piaţă. Incidentul a avut loc pe strada Toamnei, în spatele terenului de sport al Liceului cu Program Sportiv Slatina.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt spun că femeia a fost ucisă cu 14 lovituri de cuţit, în zona spatelui, gât, torace şi abdomen, şi că victima a avut o discuţie în contradictoriu cu criminalul. Adrian Gălbenuşe le-a declarat anchetatorilor că a decis să-i aplice o „corecţie” vecinei sale după ce aceasta i-ar fi spus câteva cuvinte nepotrivite.

Potrivit procurorilor olteni, imediat după crimă, Gălbenuşe a fugit de la faţa locului şi, după câteva ore, a plecat cu o maşină de ocazie la Craiova. În jurul orelor 5.00-6.00 dimineaţa, a doua zi, pe 16 ianuarie 2015, el a revenit în Slatina, cu intenţia de a se întoarce acasă, însă s-a speriat văzând că era prea multă lume în zona în care locuia.

El s-a dus într-un centru comercial de unde şi-a cumpărat o geacă neagră şi o pereche de blugi şi, după ce a probat aceste haine, a rămas îmbrăcat în ele. Hainele cu care fusese îmbrăcat în momentul crimei, respectiv blugi de culoare albastru deschis şi o geacă de piele de culoare galben închis, le-a pus în două pungi, blugii aruncându-i într-un tomberon din apropierea unui hotel din Slatina. Pantalonii au fost găsiţi, la reconstituire, iar testele de laborator au indicat că aceştia aveau pete din sângele victimei.

„Cu ocazia reconstituirii efectuate, această pereche de blugi aruncată de către inculpat G.A. a fost găsită şi ridicată din tomberonul indicat de către acesta, iar ulterior, datorită petelor brun-roşcate ce păreau a fi de sânge, aceştia au fost trimişi la Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul Biocriminalistică din cadrul IGPR, care în urma analizei genetice a concluzionat că „pretestul efectuat a indicat prezenţa sângelui uman şi genotiparea acestuia a pus în evidenţă un profil genetic identic cu profilul genetic al victimei N.N.”, mai spun procurorii.

După ce a scăpat de perechea de blugi, aruncând-o la tomberon, Gălbenuşe a plecat cu un taxi în comuna Brebeni, în apropiere de Slatina, unde a aruncat geaca cu tot cu plasă într-un pârâu. Aceste aspecte le-au fost confirmate procurorilor şi de martori oculari. Mai mult, Adrian Gălbenuşe a fost şi recunoscut din grup de către martori.