MENIU

Un actor dintr-o telenovelă românească, printre victimele din Colectiv

Cătălin Scânteie s-a aflat în clubul Colectiv în noaptea fatidică  împreună cu soția sa, Sanda. Bărbatul, care a avut un rol minor în telenovela românească ”Inimă de țigan”, se află în acest moment internat cu arsuri pe corp.

Actorul, în prezent un rocker cunoscut, venise în club pentru a-i susține pe băieții din trupa Goodbye to Gravity.

În momentul în care s-a declanşat incendiul, Cătălin Scânteie şi-a luat soţia de mână şi a încercat să scape de flăcări, dar nu a reuşit. Aproape de ieşire, ea a fost ars pe spate de o bucată de burete şi a căzut printre ceilalţi oameni care se înghesuiau spre uşă. Într-un final, după ce a fost călcat în picioare, el a reuşit să iasă din club, împreună cu soţia.

Amândoi sunt internaţi, dar medicii sunt optimişti în privinţa recuperării lor. "Am avut premoniţii că urmează să se întâmple ceva rău. Dimineaţa la 7 am primit un mesaj şi m-a anunţat că sunt la spital. S-au agătat oameni de ei, au cazut oameni peste ei. Catalin a visat pomi in flacari. Trebuie sa mearga la psiholog. Sunt neputinciosi", a declarat mama lui Cătălin Scânteie, la o emisiune de televiziune.