Uimitoarea dietă de iarnă: Slăbeşti rapid fără să te înfometezi, chiar şi în perioada sărbătorilor
Avem nevoie de o diversitate de alimente în dieta de zi cu zi, iar oferta fiecărui sezon vine în întâmpinarea necesarului: primăvara profitam de verdețuri, vara salate…şi fructe cât mai colorate, toamna e anotimpul rădăcinoaselor, al fructelor dulci, iarna predomină în dieta de cerealele. O dietă monotonă este greu de acceptat, poate avea efecte adverse asupra stării de sănătate, mergând până la dezechilibre nutriționale, tulburări de dispoziție.
În timpul iernii suntem tentaţi să exagerăm cu mâncarea, mai ales în perioada Sărbătorilor şi riscăm să ne dăm peste cap regimul de alimentaţie.
Sunt câteva reguli de bază pe care trebuie să le respectăm chiar şi în perioada Sărbătorilor, dacă vrem să nu ne punem în pericol sănătatea. Nu este suficient să respectăm doar numărul de calorii.
Știai că 500 calorii din proteine pot accelera metabolismul, în timp ce 500 de calorii din dulciuri – o ciocolată de exemplu – nu vă aduc niciun beneficiu, ci doar vă accentuează pofta de dulce? Tocmai de aceea ar trebui să ţinem cont de următoarele reguli:
Încearcă să reduci grăsimile din alimentaţie!
Poți face asta dacă ţii cont de următoarele aspecte:
• evită prăjelile
• consumă doar carne slabă
• fii atentă la tipul de brânzeturi consumate. Telemeaua are in jur de 20% grăsime, cașcavalul 30-35%, iar brânza de burduf 50%. Ele pot fi înlocuite cu brânza de vaci, caș sau urdă, care sunt slab calorice.
• nu toate grăsimile sunt dăunătoare. Poţi folosi uleiurile, în special cele presate la rece, poți consuma pește, nuci sau alune, dar neprăjite și nesărate.
Evită consumul de alcool!
Alcoolul înseamnă șapte calorii pentru fiecare gram consumat și favorizează formarea depozitelor adipoase, putând fi considerat factor de risc pentru apariția obezității. Trebuie sa fii atentă la băuturi precum berea sau băuturile dulci, la care se adăuga și caloriile din glucide!
Ai grijă la carbohidrați!
Aceştia sunt principala sursă de energie. Referitor la carbohidrați, trebuie sa știm că dacă îi consumăm în exces, ei vor fi transformați în lipide. Îi găsim în: cereale integrale, leguminoase, fructe dar și în pâinea albă, cartofi și foietaje, produse recomandat a fi evitate.
Sucurile de fructe pot deveni dușmanul dietei echilibrate datorită conținutului mare de zahar, deși pe etichetă scrie ca nu au adaos de zahar. Poți alege să consumi fructe proaspete care au în plus fibre ce scad absorbția glucidelor. Evită băuturile carbogazoase sau necarbogazoase de tip ice-tea sau nectar. Citeşte etichetele cu mare atenție! Bea apă sau ceaiuri tradiționale, neîndulcite, în niciun caz nu îţi potoli setea cu suc de fructe, lapte sau iaurt; acestea sunt alimente, cu un important conținut caloric!
Evită dulciurile “pentru diabet!
Acestea au grăsimi hidrogenate în cantitate mare sau îndulcitori calorici, fiind concepute în principal pentru copiii cu această afecțiune. Avantajul lor este ca nu cresc glicemia, dar pot conţine multe calorii. De exemplu, o ciocolată “dietetică” de 100 g are 500 de calorii, la fel ca oricare altă ciocolată!
O alta categorie de produse dietetice sunt cele cu un conținut redus de grăsimi, dar atenție la procentul de glucide! Ele ar putea sa aibă atât de mult zahar, incât numărul de calorii nu se modifica deloc.
Mănâncă puţin și des!
Eviţi astfel înfometarea și menți arderile metabolice la un nivel corespunzător. Pentru asta, trebuie să îţi stabileşti un program regulat cu trei mese și una-două gustări pe zi. MICUL DEJUN este prietenul unei diete sănătoase. El ar trebui sa devină masa cea mai importantă pentru că asigura energia de care avem nevoie pentru întreaga zi. Putem consuma proteine, carbohidrați, dar și legume sau fructe, ca sursa de fibre si fitonutrienți.
Nu mânca prea mult la o singură masă!
Mănânci sănătos, dar ce poți spune despre mărimea porțiilor tale? Încearcă să alegi porții potrivite cu nevoile tale, nu este nici o rușine să laşi în farfurie ceea ce consideri surplus.
Mestecă atent şi nu te uita la televizor în timp ce mănânci! Mănâncă doar la masă, într-o atmosferă relaxată și concentrează-te doar asupra acestei activități. Evită să faci altceva în acest timp, cum ar fi cititul, statul la calculator sau privitul la televizor. Mestecă fiecare înghițitură de mâncare, eventual lăsând tacâmurile de fiecare dată pe marginea farfuriei.
Sursa: unica.ro