MENIU

UE va AUTORIZA în câteva zile VACCINAREA anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 și 12 ani

Copil cu mască

Uniunea Europeană va autoriza, cel mai probabil VINERI, vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 12 ani cu serul produs de Pfizer, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Vaccinul Moderna ar urma să fie și el autorizat pentru copii de 6-11 ani la mijlocul lunii decembrie.

Anunțul UE va veni la o zi după ce Agenția Europeană a Medicamentului va face o recomandare în acest sens.
 
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a început deja pregătirile logistice pentru administrarea vaccinului la copii și optimizarea platformei de programare, după ce acesta va fi autorizat, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță.
 
Până acum au fost identificate 45 de cabinete în unități sanitare și alte 135 de cabinete în centre de vaccinare unde se folosește vaccin Pfizer unde se va putea face vaccinarea copiilor, însă situația este în dinamică, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
 
7,63 de milioane de români s-au vaccinat până acum cu cel puțin o doză și peste 7,2 milioane de români s-au vaccinat cu schemă completă, a anunțat Valeriu Gheorghiță.
 
 
Mai multe articole despre:
vaccinare covid copii copii vaccinare