MENIU

O nouă discuţie în formatul Normandia: Merkel, Putin, Hollande şi Poroşenko

Formatul Normandia

Președinții ucrainean, rus, francez și cancelarul german vor discuta miercuri la telefon pentru a face bilanțul punerii în aplicare a acordurilor de pace în estul separatist prorus al Ucrainei, a anunțat marți Kievul, informează AFP.

Șeful statului ucrainean Petro Poroșenko a discutat marți la telefon cu cancelarul german Angela Merkel pentru "coordonarea pozițiilor în ajunul discuțiilor telefonice în formatul numit Normandia ce vor avea loc pe 30 decembrie" cu președinții francez Francois Hollande și rus Vladimir Putin, a anunțat serviciul de presă al lui Poroșenko într-un comunicat.

Poroșenko și Merkel "au discutat stadiul implementării acordurilor de la Minsk" semnate în februarie în capitala Belarus în urma medierii franco-germane și în prezența lui Putin pentru a pacifica estul Ucrainei unde conflictul între forțele ucrainene și rebelii proruși a făcut peste 9.000 de morți din aprilie 2014.

Președintele ucrainean a dat asigurări că "rebelii proruși violează tot mai des armistițiul și se dedau la provocări", potrivit comunicatului citat de Agerpres.

Cancelaria germană nu a confirmat încă discuția Poroșenko-Merkel, dar Ministerul german al Afacerilor Externe a deplâns marți "evenimentele negative în acest sfârșit de an" în Ucraina.

Șeful diplomației germane Frank-Walter Steinmeier "cheamă la respectarea încetării focului în zonele de conflict, în interesul locuitorilor lor", potrivit unui comunicat al ministerului său.

Acordurile de pace semnate la Minsk au contribuit la încheierea fazei active a luptelor, dar o soluționare pașnică a conflictului pare încă departe, amintește France Presse.

Mai multe articole despre:
Ucraina