MENIU

Ucraina cere imperativ NATO să îi furnizeze TOATE armele grele pentru a câștiga războiul cu Rusia

Ucraina cere imperativ NATO să îi furnizeze TOATE armele grele pentru a câștiga războiul cu Rusia

Ucraina transmite un nou apel către NATO. Administrația de la Kiev cere toate echipamentele militare de care are nevoie pentru a învinge Armata Rusiei și invocă „paritatea armelor grele”. 

Ucraina face apel către Occident la „paritate” în privința armelor grele, astfel încât să poată câștiga războiul declanșat de Rusia în 24 februarie, relatează CNN.

Apelul vine chiar înaintea summitului miniștrilor Apărării ce se desfășoară  miercuri la Bruxelles. La reuniunea NATO vor fi prezenți, alături de ministrul apărării ucraineanși oficiali aliați din  Suedia, Finlanda, Georgia și Uniunea Europeană.

„Este simplu - pentru a pune capăt războiului avem nevoie de paritatea armelor grele”, a scris pe Twitter Mykhailo Podolyak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

La sfârșitul săptămânii trecute, serviciile de informaţii militare ucrainene au anunțat că Rusia are capacitatea de a continua încă un an războiul, în care artileria a devenit componenta principală, iar trupele ruse le depăşesc semnificativ la acest capitol pe cele ucrainene. De aceea, Ucraina are nevoie de mai multe arme grele occidentale pentru a face faţă Rusiei în acest moment critic al conflictului, a transmis Ministerul ucrainean al Apărării.

„Leadershipul de la Kremlin va încerca probabil să îngheţe războiul pentru un timp astfel încât să convingă Occidentul să ridice sancţiunile, dar apoi să continue agresiunea (…) Resursele economice ale Rusiei îi vor permite ţării ocupante să continue războiul în ritmul actual încă un an”, potrivit evaluării făcute de Direcția principală de informaţii al Ministerului ucrainean al Apărării.

LISTA echipamentelor militare de care mai are nevoie Ucraina:

1.000 de obuziere calibrul 155 mm;
300 de sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS);
500 de tancuri;
2.000 de vehicule blindate;
1.000 de drone.

Până în prezent, Occidentul a trimis în Ucraina arme și echipamente militare de miliarde de euro. Țările membre ale NATO au trimis în Ucraina echipamente militare în valoare de peste 7,5 miliarde de euro, dintre care 4,3 miliarde de euro provin din SUA.

Iar țările europene s-au angajat să cheltuiască încă 200 de miliarde de euro pentru apărare în următorii ani.