MENIU

Ucraina anunță al patrulea schimb de prizonieri de război cu Rusia - Câți civili ucraineni au fost eliberați

Ucraina anunță al patrulea schimb de prizonieri de război cu Rusia - Câți civili ucraineni au fost eliberați

Ucraina a anunțat că a avut loc cel de-al patrulea schimb de prizonieri de război de la începutul invaziei ruse.

Joi, 14 aprilie, a avut loc al patrulea schimb de prizonieri: 22 de militari și 8 civili au fost eliberați, a anunțat viceprim-ministrul - ministrul reintegrării teritoriilor ocupate temporar, Irina Vereșciuk, pe canalul său Telegram.

„La ordinul președintelui Zelenski, a avut loc astăzi un al patrulea schimb de prizonieri de război: 5 ofițeri și 17 soldați. Au fost eliberați și 8 civili, inclusiv o femeie. În total, 30 dintre cetățenii noștri pleacă astăzi acasă”, a mai precizat Vereșciuk.

Ultimul schimb de prizonieri, cel de-al treilea, a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, pe 9 aprilie: 12 militari și 14 civili au fost eliberați, notează Unian.net. Tot atunci a avut loc şi un schimb de şoferi de camion între Rusia şi Ucraina, în care au fost implicaţi 32 de şoferi ruşi, 20 ucraineni şi un număr de belaruşi, potrivit părții ruse.

Primul schimb de prizonieri de război a avut loc pe 24 martie, când în Ucraina au revenit  10 militari  în schimbul a 10 soldați ruși. 11 marinari ruși civili s-au întors în Rusia după ce au fost salvați de pe o navă scufundată în apropiere de Odesa. Ca urmare a acestui schimb, 19 marinari civili ucraineni s-au întors acasă de pe nava de salvare Sapphire, după ce fuseseră capturați de ruși în timpul atacului de pe  ce încercau să ne ia armata de pe Insula Șerpilor.

Pe 1 aprilie s-a aflat despre al doilea schimb de prizonieri, în care în Ucraina au revenit 86 de militari, dintre care 15 femei.