MENIU

Turist rănit, salvat din Munţii Făgăraş

Operaţiune de salvare dificilă a unui turist rănit în Munţii Făgăraş. Pe fondul vremii nefavorabile, salvamontiştii argeşeni au avut nevoie de numai puţin de 10 ore pentru a-l recupera pe turistul român, rănit la picior.

Este vorba de un bucureştean în vârstă de 30 de ani. Turistul se afla la plimbare pe un traseu montan dificil din judeţul Argeş cu iubita lui şi cu alţi doi amici, când a călcat strâmb şi nu s-a mai putut mişca.

Şase salvamontişti din Argeş au plecat de la Cota 2000, pe jos, spre el. A durat trei ore şi jumătate până au ajuns şi l-au imobilizat în targă.

Din cauza vremii nefavorabile, s-a înaintat foarte încet.

În total, 10 ore a durat ca victima să fie coborâtă de pe munte. Ar fi fost nevoie de intervenţia unui elicopter, dar vremea nu a permis decolarea.