Turcii vor proiecta și executa Tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș. Cât costă cei aproape 22 de km de șosea
O companie din Turcia a câștigat contractul pentru proiectarea și executarea Tronsonului 4 din Autostrada Sibiu-Făgăraș. Cei aproape 22 de kilometri de șosea costă 1,19 miliarde de lei.
O Asociere de constructori turci a fost desemnată câștigătoarea contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 (Sâmbăta de Sus - Municipiul Făgăraș și Drum de legătură cu DN1) al #Autostrăzii Sibiu- Făgăraș!
Contractul adjudecat - la o valoare de 1,19 miliarde de lei (fără TVA)- prevede proiectarea și execuția celor 16,26 km ai acestui tronson de autostradă și a celor 5,6 km ai drumului de legătura în termen de 48 de luni (12 luni perioada de proiectare si 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor).
Sectorul de Autostrada #Sibiu- #Făgăraș va asigura legătura pe un drum de mare viteză pe intercoridorul #Moldova - #Transilvania.
Contractul, finanțat prin #ProgramulTransport, va putea fi semnat peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu pe Facebook.