MENIU

Tupeul fără rușine al unui primar UNPR

Un primar UNPR a umplut un oraș din România, Petroșani, cu fluturași anti-Iohannis și anti-PDL. Primarul respectiv a fost ani de zile membru PDL, iar soția sa, condamnată în primă instanță, e fost ministru PDL.

"Petroșaniul este împînzit cu fluturașe PSD pe care scrie:

”Votați Victor Ponta președinte!
Este singurul candidat care ne poate garanta că nu ne vom întoarce niciodată la tăierile de pensii și salarii din timpul guvernării PD-L!
În spatele candidatului Klaus Johannis se află oamenii lui Băsescu, cei care au distrus această țară: Blaga, Roberta Anastase, Videanu, Blejnar și ceilalți…”

Cu mult respect,
Florin Tiberiu Iacob Ridzi
Primarul Municipiului Petroșani"

Dezvăluirea este făcută de Cătălin Tolontan și Mirela Neag, pe tolo.ro.

Cine este Monica Iacob Ridzi

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, la începutul acestui an, de ÎCCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă. Pe atunci Iacob Ridzi era membră PDL.

Monica Iacob Ridzi a fost aleasă deputat PPDD în 2012, dar a trecut la PSD între timp.

Cine este Tiberiu Iacob-Ridzi

Primarul municipiului Petrosani (judetul Hunedoara), Florin Tiberiu Iacob-Ridzi, s-a inscris miercuri in Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei, potrivit unui comunicat al UNPR citat de agentia Agerpres.

Florin Tiberiu Iacob-Ridzi este la al treilea mandat consecutiv ca primar al municipiului Petrosani. El si-a reinnoit mandatul in urma alegerilor locale din 2012, candidand din partea Uniunii Social Populare, alianta electorala constituita la acel moment, in judetul Hunedoara, intre PDL-UNPR-PNTCD.

Iacob-Ridzi a mai detinut functia de primar al municipiului Petrosani in urma unui scrutin partial generat de decesul primarului Carol Schereter, alegerile fiind organizate in data de 18 martie 2007. A candidat in aceste alegeri din partea PD si a obtinut 50,5% din voturile exprimate. De asemenea, a obtinut un nou mandat de primar si in urma alegerilor locale din 2008, cand a candidat din partea PDL, informează hotnews.ro.