Tulburător! O turmă de elefanţi a fost ajutată să scape miraculos dintr-o tragedie de proporţii
Un incident teribil era să se petreacă în sanctuarul Keo Seima Wildlife din provincia Mondulkiri, Cambodgia. O turmă de pachiderme, formată din trei femele mature şi opt pui de diferite vârste, a fost cât pe ce să piară în condiţii îngrozitoare, dacă nu s-ar fi depus eforturi considerabile pentru salvarea lor.
Cei 11 elefanţi s-au dus să se îmbăieze şi să bea apă dintr-un crater unde s-a adunat apă de ploaie, dar au rămas blocaţi. Craterul s-a format în urma exploziei unei bombe, în timpul Războiului din Vietnam.
Câţiva săteni şi-au unit forţele pentru a ajuta elefanţii să iasă teferi din gorapa mlăştinoasă, folosind frângii şi crengi. Odată eliberaţi, elefanţii s-au adăpostit în tufişurile din apropiere.
„Aceşti elefanţi reprezintă o parte importantă a populaţiei aptă de reproducere din Sanctuarul Seima Wildlife, iar pierderea lor ar fi fost o lovitură majoră pentru conservarea animalelor din acest sanctuar”, a declarat consilierul tehnic al zonei protejate, Tan Setha.
„Este un exemplu extraordinar despre cum putem lucra împreună pentru a salva animalele sălbatice din Cambodgia,” a afirmat dr. Ross Sinclair, directorul pe ţară al organizaţiei Saving Wild Life.
„Auzim mult prea des despre situaţii care vorbesc despre conflicte şi eşecuri, în ceea ce priveşte conservarea speciilor, dar de aceasta dată vorbim despre cooperare şi succes. Pentru ca ultimul elefant să fie salvat a fost nevoie ca fiecare în parte să tragă de frânghie pentru a-l scoate în siguranţă, iar acest lucru a devenit simbolic pentru modul în care trebuie să acţionăm împreună pentru a contribui la conservare.”