MENIU

Tudorel Toader a dat cărțile pe față. Ce-a spus despre Liviu Dragnea

Tudorel Toader

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a vorbit despre presupusele presiuni la care ar fi supus din partea șefului PSD, Liviu Dragnea.

"Nu simt o presiune. Poate fi atmosferică, psihică, dar dacă tu, ca demnitar, nu ai pregătirea psihică de a face față unor astfel de așa-zise presiuni, de a-ți îndeplini obligația legală, independent de ce zice unul sau altul, înseamnă că nu ești pregătit pentru postul respectiv", a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.

Apoi a continuat: "Faptul că m-ați văzut mai des în perimetrul domnului Dragnea are o simplă explicație. Eu sunt independent politic, dar fac parte dintr-un guvern politic, dintr-un guvern cu o susținere politică. Eu nu am fost niciodată membru al vreunui partid".

De asemenea, Tudorel Toader s-a referit şi la Klaus Iohannis. Ministrul Justiţiei consideră că actualul președinte "nu are fler" și "nu are abilitate socială", comparativ cu fostul președinte, Traian Băsescu, cel care "avea fler" și "simțea lucrurile".

Totodată, ministrul Justiției a precizat că Traian Băsescu era consiliat mai bine decât Klaus Iohannis.

CITEŞTE AICI CE A SPUS TUDOREL TOADER DESPRE IOHANNIS!

Apoi, ministrul Justiţiei a fost întrebat dacă îi este teamă că ar putea da foc la ţară, cum s-a întâmplat în cazul OUG 13. Răspunsul lui Tudorel Toader: "Când iei o decizie, în primul rând nu o iei de unul singur. Nu, nu mi-e teamă, pentru că am convingerea că nu fac ceea ce nu trebuie să fac sub aspectul oportunităţii şi al legalităţii sau constituţionalităţii. De aceea, până acum, nu am avut un sentiment de teamă. Ştiu OUG 13, care a avut şi un număr cu ghinion, ştiu şi efectele ei. Eu am venit să sting oarecum focul de după ordonanţă".

Citeşte şi: Iohannis, vinovat de înaltă trădare? Anunţul de ultimă oră al ministrului Justiţiei

 

 

.

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea tudorel toader