Trupul neînsufleţit al lui Marin Moraru a fost depus la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală
Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Marin Moraru a fost depus marți, în jurul orei 17,00, la Biserica Sfântu Gheorghe Nou din Capitală.
Printre persoanele care l-au așteptat la biserică s-au aflat actrițele Florina Cercel și Ilinca Tomoroveanu, precum și academicianul Răzvan Theodorescu.
Sicriul va rămâne la Biserica Sfântu Gheorghe Nou până miercuri în jurul orei 10,00, după care va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național "I. L. Caragiale" din București.
La ora 13,00, cortegiul funerar va pleca spre Cimitirul Belu, înmormântarea urmând să aibă loc la ora 14,00, pe Aleea Artiștilor.
Actorul Marin Moraru a murit duminică, la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 79 de ani.