Trump și-a început maratonul de 11 zile în Asia. Se va afla la câțiva kilometri de Kim Jong Un
Preşedintele american Donald Trump a început sâmbătă seria de 11 zile de vizite oficiale în Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine, fiind cel mai lung turneu în Asia efectuat de către un preşedinte american în ultimii 25 de ani, relatează site-ul BBC News.
Turneul vine într-o perioadă de tensiuni accentuate în privinţa programului nuclear şi de rachete balistice desfăşurat de către Coreea de Nord. Trump este aşteptat să facă front comun cu Japonia şi Coreea de Sud, presând în acelaşi timp China să adopte o poziţie mai fermă în raport cu regimul de la Phenian.
Donald Trump a ajuns mai întâi în statul american Hawaii, unde a participat la o informare în cadrul comandamentului militar american din Oceanul Pacific. Liderul de la Casa Albă va vizita, sâmbătă, USS Arizona Memorial de la Pearl Harbor - scena atacului japonez din 1941 care a provocat implicarea Statelor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Din Hawaii, preşedintele şi prima-doamnă Melania Trump vor ajunge în Japonia, la 5 noiembrie, potrivit Mediafax. Întrevederea cu premierul japonez Shinzo Abe este cel mai important eveniment al agendei, la care se adaugă şi o partidă de golf.
În data de 7 noiembrie, Trump va discuta în Coreea de Sud cu preşedintele Moon Jae-In şi se va adresa Adunării Naţionale a ţării. Moon Jae-In a declarat vineri că este necesară cooperarea militară cu Statele Unite şi Japonia pentru a contracara ameninţarea crescândă din partea Coreei de Nord, dar este sceptic în privinţa unei alianţe de apărare trilaterală.
Trump se va afla la mai puțin de 200 de km de liderul suprem din Coreea de Nord, Kim Jong Un. Distanța dintre Seoul și Phenian este de 195 km.
China va fi următoarea destinaţie în cadrul itinerariului din Asia al preşedintelui SUA. Sunt programate mai multe evenimente, inclusiv întâlniri cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Obiectivul principal al lui Donald Trump în privinţa Coreei de Nord este diminuarea resurselor financiare necesare pentru dezvoltarea nucleară. Acest lucru va depinde în mare măsură de cooperarea nord-coreenilor cu China, care este responsabilă pentru 90% din comerţul exterior al Phenianului şi principalul aliat al regimului Kim Jong-Un.
În Vietnam, în perioada 10-11 noiembrie, Donald Trump va participa la forumul Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) de la Danang, apoi va efectua o vizită de stat la Hanoi, în cadrul căreia va discuta cu preşedintele Tran Dai Quang şi cu alţi lideri politici vietnamezi.
Trump a precizat că s-ar putea întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin în cadrul forumului APEC, dar deocamdată nu există un program oficial în acest sens. Liderul de la Washington a precizat că întrevederea ar putea ajuta la soluţionarea problemelor privind Coreea de Nord, Siria şi Ucraina.
Spre finalul turneului din Asia, preşedintele american va participa la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est, în capitala filipineză Manila, în perioada 12-13 noiembrie. În ultima zi de călătorie, Donald Trump are programată o întrevedere cu preşedintele filipinez Rodrigo Duterte.
Ultima dată când un preşedinte american a efectuat o astfel de călătorie maraton în Asia a fost când George H.W. Bush a vizitat regiunea la sfârşitul anului 1991.