MENIU

Tribunalul Bucureşti a decis restituirea la DNA a dosarului Microsoft 2

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis joi restituirea la DNA a dosarului Microsoft 2, în care sunt judecaţi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu şi omul de afaceri Claudiu Florică. Decizia magistraţilor nu este definitivă.

La 19 ianuarie, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu s-a prezentat la DNA, unde a fost informat că are calitate de inculpat în dosarul Microsoft, pentru spălare de bani. Ulterior, în data de 1 februarie, el a fost trimis în judecată, alături de Claudiu Florică, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. Potrivit DNA, faptele au fost comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, conform agerpres.ro.

DNA susţinea că, în perioada decembrie 2003 - octombrie 2004, reprezentanţi ai Guvernului au iniţiat şi susţinut proiecte de HG, prin care s-a aprobat încheierea cu Fujitsu Siemens Computers a unui contract comercial de închiriere de licenţe Microsoft, după care s-a aprobat extinderea contractului.

Conform DNA, în cuprinsul hotărârilor respective s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru licenţele Microsoft, cu scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft a fost aprobată prin HG 1778 din 21 octombrie 2004, fără a exista un necesar fundamentat.

Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 66.965.343 USD, în dauna Secretariatului General al Guvernului şi Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei.

Mai multe articole despre:
DNA microsoft 2