Tren blocat de mai multe ore din cauza zăpezii și pomilor căzuți pe șină - Mărturia unui călător blocat: "A fost oprită căldura. Stratul de zăpadă nu e consistent"
Un tren este blocat de ore bune din cauza zăpezii și a copacilor căzuți pe linie. Oamenii așteaptă în Tușnad ca circulația să fie reluată.
Trenul IR1642 e blocat de 5 ore în Tușnad din cauza unor copaci căzuți pe linie. Asta în condițiile în care sunt doar 5-10cm de zăpadă. Un călător a intrat în direct la Realitatea PLUS și a explicat care e situația în acest moment.
"În acest moment avem căldură însă au fost momente în care a fost oprită și căldura pentru că nu era alimentare cu energie electrică. Din câte am înțeles de la angajații CFR au fost căzuți copaci pe linie.
Trenul a fost la 2:40 în Tușnad și de atunci așteptăm în tren. Trebuia să ajungă la 7:30 în București. Stratul de zăpadă e undeva la 10 cm, nu e un strat consistent. Faptul că au căzut copacii e doar un efect al faptului că nu a fost făcută întreținerea, toaletarea copacilor.
Există o estimare de acum o ora jumătate că ar mai dura o ora. A trecut deja o jumătate de oră peste estimarea lor.
Nu răspundea nimeni la Ministerul Transporturilor, am încercat să sun. Suntem în gara Tușnad. Deocamdată nu se pune problema de mâncare și lichide însă situația e dificilă", a explicat Gabriel Oncea, un călător din trenul blocat.