Treisprezece persoane care participau la o nuntă din Brașov au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău
Treisprezece persoane care participau la o nuntă organizată în acest weekend în localitatea Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău, acuzând simptome specifice toxiinfecţiei alimentare. În urma evenimentului, poliţiştii, care a fost anunţaţi despre acest caz, au deschis dosar penal.
Potrivit datelor furnizate duminică de IPJ Braşov, apelul la 112 a fost dat în ziua de 17 septembrie, în jurul orei 20.50.
„Poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Voila au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că la nivelul unei societăţi comerciale din localitatea Sâmbăta de Sus, din judeţul Braşov, unde se desfăşura un eveniment privat, mai multe persoane ar acuza stări de rău. 13 persoane au fost consultate la faţa locului, dintre acestea două au fost transportate la spital, în vederea efectuării de investigaţii medicale de specialitate”, informează IPJ Braşov.
Persoanele care au acuzat stări specifice toxiinfecţiei alimentare participau la o nuntă. La faţa locului au intervenit, pe lângă poliţişti şi cadre medicale, şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Braşov şi Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov.
Poliţia a deschis dosar penal în care se fac cercetări privind infracţiunea de "comercializarea de produse alterate", cauza fiind instrumentată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş.