MENIU

Trei răniţi şi patru maşini avariate într-un accident pe drumul dintre Piteşti şi Braşov

<p>Trei răniţi şi patru maşini avariate &icirc;ntr-un accident pe drumul dintre Piteşti şi Braşov</p>

Trei persoane au fost rănite într-un accident produs marţi pe Drumul Naţional 73 Piteşti-Braşov, după ce şoferul unui camion nu a păstrat distanţa faţă de cele trei maşini oprite în faţa sa la trecere.

Accidentul rutier a avut loc marţi seară în localitatea Argeselu din Argeş. Potrivit anchetatorilor, de vină este şoferul unui camion care nu a păstrat distanţa faţă de maşinile oprite în faţa sa. În urma impactului, autoturismul a fost împins în alte două maşini care aveau aceeaşi direcţie de mers, dar care opriseră să acorde prioritate unor persoane aflate pe trecerea de pietoni.

"În acest accident au fost implicate patru vehicule şi rănite trei persoane: doi pietoni şi unul din şoferi. Poliţiştii se află la faţa locului şi asigură fluidizarea traficului", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, Mădălin Zamfir.

Mai multe articole despre:
accident Braşov Piteşti persoane rănite