Trei direcții din Primăria sectorului 1, desființate prin votul consiliului local, la propunerea edilului Clotilde Armand
Consiliul Local al sectorului 1 a aprobat, în şedinţa de vineri, desființarea a trei structuri din subordine - Administraţia Pieţelor, Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice şi Centrul Cultural. Propunerea a venit din partea ediulului Clotilde Armand, care a invocat urgența reducerii cheluielilor, în condițiile în care ar fi moștenit un deficit bugetar de peste 1 miliard de lei.
Proiectul a fost adoptat cu 18 voturi "pentru", şase "împotrivă" şi două abţineri.
Atribuţiile celor trei entități vor fi preluate, potrivit unui comunicat oficial, de către aparatul de specialitate al primarului.
"Ne confruntăm cu o criză bugetară fără precedent pe care ne-a lăsat-o moştenire fosta administraţie. Vorbim despre un deficit de 1,2 miliarde lei care poate duce, cât de curând, la intrarea instituţiei în incapacitate de plată şi la imposibilitatea susţinerii salariilor angajaţilor, a plăţii utilităţilor sau a cheltuielilor cu asistenţa socială. Prin adoptarea măsurii de reorganizare a direcţiilor din subordinea Consiliului local, am făcut un prim pas în depăşirea crizei financiare. Mulţumesc consilierilor locali pentru vot și pentru gestul de responsabilitate de care au dat dovadă. Au demonstrat tuturor că au înţeles gravitatea situaţiei în care se află bugetul local şi că interesul public ne cerea să luăm astfel de măsuri urgente", a anunțat Clotilde Armand, pe rețelele de socializare.
Edilul a precizat că Administraţia Pieţelor, Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi a Unităţilor Sanitare Publice şi Centrul Cultural au "deficienţe mari în gestionarea banului public", iar soluția realistă este o reeșalonare a plăţilor. "Nu putem să asigurăm decât 15% din plăţile pe care le avem acum de efectuat, restul trebuie eşalonat în 2021", le-a spus primarul Sectorului 1 consilierilor locali.
Armand a mai indicat, ca strategie de viitor, eficientizarea tuturor serviciilor din subordine atât în ceea ce privește contractele și cheltuielile viitoare, cât şi recuperarea prejudiciului creat de contracte defectuoase.