MENIU

Trecerea la salariul minim european, praf în ochi! România, țara cu cele mai mici salarii din UE: statistici devastatoare

Trecerea la salariul minim european, praf în ochi! România, țara cu cele mai mici salarii din UE: statistici devastatoare

Introducerea salariului minim european nu va ridica foarte mult nivelul de trai, iar românii nu vor avea venituri ca angajații din alte state europene. Este anunțul care vine din partea economiștilor în condițiile în care puterea de cumpărare a continuat să scadă. Proiectul de lege a fost trimis în Parlament, iar statistica arată că România va rămâne în clasamentul celor mai mici salarii din Europa. 

Potrivit proiectului trimis în Parlament, venitul se raportează la jumătate din câștigul salarial mediu brut pe economie la nivel național, iar simulările arată că de anul viitor salariul ar putea fi cuprins între 3.900 de lei și 4.200 de lei brut.

Va tine cont acest venit si de o serie de indicatori, precum rata de crestere a veniturilor de la noi din tara sau puterea de cumparare a salariului minim pe ecomomie, insa in formula de calcul a fost introdusa si productivitatea muncii.

Economiștii spun însă că valoarea va rămâne sub cea a coșului minim de consum. Statistica arată că (INTRA CARTON 2) țara noastră se află în continuare în clasamentul țărilor cu cele mai mici salarii.

Reporter: Crezi ca un roman poate sa se descurce cu acest salariu?

Tanar: In niciun caz.

Reporter: Un tanar la inceput de drum ce poate sa faca cu salariul minim?

Tanar: Sa-si plateasca chiria si cam atat.

Tanar: M-am angajat recent si am undeva la 3.000 de lei si bonuri de masa si tot mi se pare putin. Ca tanar, in Romania sau in Bucuresti sau in orice alt oras mare nu te descurci cu banii astia. Chirie, facturi...

Mai mult, datele arată că românii muncesc aproximativ 6 luni doar pentru a-și plăti taxele la stat. Dacă va fi introdusă impozitarea progresivă de anul viitor, perioada va crește.

ALARMANT: Românii muncesc 6 luni din an pentru stat. Câți bani dau angajații din salariu

"Contributiile de pe salarii, impozitul pe venitul salarial impreuna cu TVA ne duc catre acea valoare 7 luni din an. Am facut un calcul: 7 ani din 10 ani noi ii muncim exclusive pentru a plati impozite la stat", spune economistul Cristian Paun.
"Guvernul trebuie sa vina cu anumite facilitate fiscal cu scopul ca salariatii care sunt platiti cu salariul minim sa ramana cu mai multi bani in buzunar, fapt ce ar duce la cresterea nivelului de trai", a explicat sindicalistul Horatiu Raicu.

La începutul lunii iulie, salariul minim brut a fost majorat la 3.700 de lei. 

CUM SE VA CALCULA SALARIUL MINIM EUROPEAN

se raportează la 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie
va ține cont de:
puterea de cumpărare a salariului minim
nivelul general al salariilor și distribuția acestora
rata de creștere a salariilor
productivitatea muncii
rata inflației

SURSA: proiect de lege

CLASAMENTUL CELOR MAI MICI SALARII DIN EUROPA

Iunie 2024
Bulgaria – 477 de euro brut
România – 615 euro (3.300 de lei brut)
Ungaria – 697 de euro brut
Letonia – 700 de euro brut

Sursa: Eurostat

Autoritățile se pregătesc pentru noi TAXE: la cât ar putea ajunge TVA în 2025. Scenarii în lucru