MENIU

Tratamente naturiste pentru durerile de gât

<p>Tratamente naturiste pentru durerile de g&acirc;t</p>

Durerile în gât sunt destul de frecvente, mai ales în sezonul cald, când obişnuim să consumăm lichide sau alimente foarte reci, cum ar fi îngheţata. De asemenea, fumatul excesiv, poluarea şi aerul uscat provenit din aparatul de aer condiţionat se numără printre cauzele apariţiei durerilor în gât.

Din fericire, nu trebuie să mai înghiţim siropuri sau tincturi cu gust dubios, deoarece există numeroase alte leacuri naturale pentru durerile de gât, pe care le ai chiar acasă. Cea mai simplă şi eficientă metodă pentru a scăpa de supărătoarele dureri în gât este gargara.

Folosind ingredientele potrivite veţi reuşi să omorâţi microbii care cauzează inflamaţia iar durerea de gât va fi semnificativ ameliorată. Iată câteva leacuri naturale pentru durerile de gât.

Una dintre cele mai eficiente metode naturale prin care puteţi scăpa de durerea în gât este gargara cu apă sărată. Sarea are efect antiseptic şi reduce cantitatea de apă din membranele mucusului, iar astfel se reduce inflamaţia care cauzează durerea. Amestecă jumătate de linguriţă de sare într-o cană cu apă caldă şi faceţi gargară, dar nu înghiţiţi amestecul. Pentru rezultate optime, erpetaţi procesul de patru ori pe zi, scrie Adevarul.

Dacă nu vă place gustul, puteţi adăuga o linguriţă cu miere, ingredient care are proprietăţi antibacteriene, luptă cu infecţiile şi grăbeşte procesul de vindecare. De asemenea, mierea are efect tonic.

Usturoiul este considerat un antibiotic natural deoarece are proprietăţi antibacteriene şi antiseptice datorită substanţelor conţinute. Alicina conţinută de usturoi distruge bacteriile care cauzează inflamaţia, deci durerea de gât. Mâncaţi un căţel de usturoi crud în fiecare zi sau amestecaţi câteva picături de ulei de usturoi într-o cană cu apă caldă şi faceţi gargară. La fel de eficiente sunt suplimentele de scoarţă interioară de ulm alunecos, o plantă care are efect antiinflamator, ameliorează problemele respiratorii şi combate durerea de gât.

Scorţişoara are efect antiiinflamator şi poate fi folosită ca leac împotriva durerilor de gât cauzate de o răceală. Amestecaţi o linguriţă de scorţişoară cu o linguriţă de piper negru şi adăugaţi o cană cu apă caldă. Puteţi pune şi câteva boabe de cardamom, care conferă o respiraţie plăcută. Faceţi gargară cu lichidul obţinut de trei ori pe zi. Turmericul are proprietăţi antiseptice şi antiinflamatorii, fiind ideal pentru combaterea durerilor de gât. Adăugaţi un sfert de linguriţă de turmeric într-o cană cu apă caldă şi beţi cu înghiţituri mici dimineaţa, pe stomacul gol, timp de 3-4 zile.