MENIU

Transgaz și-a majorat PROFITUL, în condițiile în care a livrat mai puțin gaz

Conductă Transgaz

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz a afişat un profit net la finalul primului semestru mai mare cu 33% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea s-a înregistrat în condițiile în care volumul de gaz transportat a fost cu peste 10% mai mică 

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz a afişat un profit net consolidat în creştere cu 33% după prima jumătate a acestui an, la 177,278 milioane de lei, şi o cifră de afaceri în urcare cu 47,48%, la 1,178 miliarde de lei, potrivit Raportului transmis marţi Bursei de la Bucureşti.

Cantitatea de gaze transportate a scăzut la 6,473 miliarde mc (minus 12,2%), faţă de perioada corespunzătoare din 2021.

Valoarea Programului de Modernizare şi Dezvoltare Investiţii pentru anul 2022, aprobată iniţial în bugetul de venituri şi cheltuieli a fost de 398,651 milioane lei, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 39/2021, dar a fost diminuată ulterior la 254,869 milioane lei, conform Hotărârii CA nr.13/2022, se precizează în documentul citat.

La finalul semestrului I 2022, valoarea realizărilor PMDI a fost de 77,745 milioane lei. Structura Programului de Modernizare şi Dezvoltare Investiţii era următoarea: 81% lucrări în execuţie, 10% lucrări în achiziţie, 5% lucrări nesolicitate, 3% lucrări finalizate şi 1% lucrări în proiectare.

Capitalizarea bursieră a companiei la data de 30 iunie a fost de 2,71 miliarde lei (aproximativ 548 milioane euro), respectiv cu 94 milioane lei (circa 18 milioane euro) sub nivelul înregistrat la 3 ianuarie 2022.

Transgaz deţine statutul de monopol în transportul gazelor naturale din România şi vehiculează circa 90% din totalul gazelor naturale consumate.

Din anul 2008, Transgaz este listată la Bursa de Valori Bucureşti. Structura acţionariatului Transgaz este: 58,5097% din acţiuni sunt deţinute de statul român reprezentat de Guvern prin Secretariatul General al Guvernului şi 41,4903% de alţi acţionari.

Mai multe articole despre:
transgaz scumpiri energie scumpa sefi transgaz