TRAMVAI ÎMPINS DE CĂLĂTORI, la Timişoara. IMAGINI INCREDIBILE!
Un tramvai s-a oprit, joi, în mijlocul unei intersecţii din Timişoara, din cauza unei căderi de tensiune, fiind repornit cu ajutorul călătorilor şi al vatmalului, care l-au împins pe şine, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tramvaiul s-a oprit în mijlocul intersecţiei din Piaţa Bălcescu, din Timişoara, iar opt călători şi vatmanul au coborât şi au început să îl împingă.
Scena a fost filmată de trecători şi postată pe internet.
Întrebaţi, vineri, de corespondentul MEDIAFAX ce s-a întâmplat cu tramvaiul şi de ce a fost nevoie de ajutorul călătorilor, reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) au spus că a fost o cădere de tensiune, iar tramvaiul s-a oprit în mijlocul intersecţiei şi bloca circulaţia.
"A fost o cădere de tensiune, a durat foarte puţin. Vatmanul, de frică să nu încurce circulaţia în intersecţie, a apelat la câţiva călători. Nu se întâmplă des, dar se mai întâmplă să mai cadă curentul", au declarat reprezentanţii RATT.
În Timişoara circulă în prezent 55 tramvaie, toate fiind primite ca donaţii în anii ’90, din Germania. Primăria Timişoara intenţionează să reabiliteze aproximativ 30 de tramvaie, în mai multe etape, câte cel mult patru de an, cu suma totală de 18 milioane de euro, bani din bugetul local ce vor fi alocaţi în tranşe. O licitaţie pentru acest proiect este în desfăşurare.