MENIU

Traian Băsescu, urmărit penal într-un nou dosar pentru abuz în serviciu

Dosarul penal în care Traian Băsescu e vizat pentru restituiri de imobile, redeschis

Judecătoria Sectorului 5 a confirmat redeschiderea urmăririi penale de PÎCCJ într-o cauză în care este vizat fostul președinte Traian Băsescu pentru restituiri de imobile.

Instanța a admis, în 27 aprilie, cererea Parchetului General, a constatat legalitatea și temeinicia ordonanței din 30 martie 2015 a PÎCCJ și a confirmat redeschiderea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Dosarul este format în urma plângerii Ioanei Preda împotriva lui Traian Băsescu. Potrivit unor surse judiciare, femeia îl acuză de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru că, în calitate de primar al Capitalei, în 2003, ar fi emis nefondat trei dispoziții de restituire în natură a unor imobile.

Inițial, cauza a fost la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, însă a fost preluată de PÎCCJ, care în 2010 a dispus neînceperea urmăririi penale.

De asemenea, PÎCCJ a cerut instanței confirmarea redeschiderii urmăririi penale într-un alt dosar în care este vizat Traian Băsescu, la plângerea lui Corneliu Vadim Tudor, privind răpirea jurnaliștilor în Irak. În acest caz, Judecătoria Sectorului 5 are termen de judecată în 13 mai.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu preşedinte