Traian Băsescu, un nou atac la Ponta: "S-a limitat să taie panglici"
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa premierului Victor Ponta: "Se limitează să taie panglici", spune Băsescu.
De când este un simplu cetăţean, Traian Băsescu şi-a dat seama cât este de greu să trăieşti în România, transmite Realitatea TV.
Prezent la şcoala de vară a tinerilor din PMP, fostul preşedinte a vorbit despre nevoile din sistemul medical, educaţie, justiţie, dar şi depre natalitate. Nu a ratat ocazia să îl critice, încă o dată, pe premierul Victor Ponta.
"Guvernul Victor Ponta a trăit într-o demagogie.. spuneți un singur tronson de autostradă contractat și terminat de guvernul Ponta. S-a limitat să taie panglici la cele din timpul lui Boc", a declarat fostul președinte.
De când nu mai este preşedinte, Traian Băsescu le trasează și sarcini urmaşilor săi la cârma ţării. Să aibă drept domenii prioritare sănătatea, educaţia şi justiţia.
Băsescu, despre candidatura la şefia PMP: Întâi să mă înscriu în partid
Fostul preşedinte Traian Băsescu, prezent sâmbătă la şcoala de vară a Organizaţiei de Tineret a PMP, consideră că este prematur să spună dacă va candida la preşedinţia partidului, precizând că mai întâi trebuie să se înscrie în partid.
Întrebat de unul dintre participanţii la cursurile şcolii de vară a Organizaţiei de Tineret a PMP, care se desfăşoară la Mamaia, dacă va candida la şefia PMP, la viitorul congres al formaţiunii, Traian Băsescu a răspuns, râzând: "Întâi să mă înscriu în partid. Vreţi să-l schimbăm pe Tomac acum (Eugen Tomac, preşedintele PMP- n.red)?".
Fostul preşedinte anunţase, pe 22 august, la finalul Conferinţei Regionale a PMP de la Alba Iulia, că, cel mai probabil, se va înscrie în PMP din toamnă, potrivit Mediafax.