MENIU

Trăia pe stradă, purtând mereu 3 genți. Într-o zi, cineva le-a deschis și a aflat ce e în ele: ȘOC

Wanda Witter este o doamnă inteligentă care recent a împlinit 80 de ani. În tinerețe ea a lucrat în calitate de conductor de tren, iar după ce s-a eliberat din funcție a învățat pentru postul de ajutor de avocat și a trecut cu traiul în Washington, sperând să-și găsească aici un serviciu.

Dar pentru o femeie în vârstă de 60 de ani în marele oraș nu s-a găsit loc. Ea a fost nevoită să lucreze în cafenele și în scurt timp nu își mai putea permite închirierea unei locuințe. În scurt timp Wanda a ajuns în stradă. E drept, ea primea o pensie lunară, care nu se știe de ce fluctua mereu între 3000 și 900 de dolari.

Femeia a decis să afle care este cauza acestei fluctuații și de ce nu primește pensia deplină. Wanda nu primea pensia în numerar ci sub formă de cecuri, de aceea ea înțelegea că dacă va merge la bancă și va lua banii, deja nu va mai putea demonstra nimănui nimic. Astfel, Wanda a început să retrimită băncii cecurile de pensie pe care le primea, cerând totodată explicații.

Această femeie nu era singură, după cum s-ar putea crede. Ea avea 4 copii, însă niciodată nu le-a spus că trăiește în stradă. Wanda își suna regulat copiii pentru a le spune că ea este bine. Însă cu timpul o fiică a ei a înțeles că ceva nu este în ordine și a plecat în Washington să-și caute mama. Ea a găsit-o și a rugat-o insistent să meargă acasă. Dar bătrâna a spus că nu va pleca din Washington până nu își va întoarce toți banii.

Corespondența sa cu instituțiile abilitate Wanda o păstra cu acuratețe într-o geantă. Cu trecerea anilor s-au adunat deja 3 astfel de genți, pe care Wanda le purta mereu cu ea. ”Toți oamenii credeau că sunt nebună și îmi spuneau să arunc gențile, însă acești oameni nu știau ce am în aceste genți” – își aduce aminte Wanda. ”Ei credeau că gențile sunt pline cu tot felul de fleacuri.” – a adăugat ea.

Bătrânica încăpăținată a stat într-un azil pentru oamenii străzii timp de 16 ani. Într-o zi ea și-a spus istoria unei angajate a azilului pe nume Julie Turner. Femeia a cerut permisiunea de a privi corespondența Wandei și a rămas impresionată când a văzut cu câtă grijă documentele sunt aranjate. ”Toate documentele erau sortate după dată. În toți acești ani ea ne-a spus adevărul! Statul într-adevăr îi datorează o sumă foarte mare de bani.”

Julie a ajuta-o pe Wanda să-și găsească un avocat care a fost de acord să o reprezinte pe această ”nebună” din stradă. Atunci lucrătorii serviciilor sociale parcă s-au trezit din somn! Pe 23 august Wanda Witter a primit un cec în valoare de 199.000$! Avocatul a spus că acești bani încă nu sunt toți pe care Wanda trebuie să-i primească.

Bătrâna cu greu a înțeles că a reușit să învingă în acest război cu statul. În sfârșit ea și-a putut închiria o locuință proprie.

Timp de 16 ani toți o considerau pe această femeie nebună și nici un avocat nu a acceptat să o reprezinte în judecată. Chiar și fiica proprie nu credea că mama ei va putea face ceva. Dacă nu ar fi avut loc această întâlnire fericită a Wandei cu Julie, femeia până la sfârșitul vieții ar fi trăit în azilul pentru oamenii străzii. Cât de plăcut este atunci când dreptatea iese învingătoare!

sursa

Mai multe articole despre:
pensie