MENIU

Tragedie pe râul Timiș. O femeie de 38 de ani a murit înecată. Fiicele ei au fost salvate în ultimul moment

Salvatorii ISU au făcut tot posibilul să le scoată tefere pe cele mici. Foto/ISU

Tragedie pe râul Timiș, unde o femeie și cele două fiice ale sale s-su dus să se scalde în râul Timiș, dar s-au pierdut. Femeia de 38 de ani s-a înecat, cele mici au fost salvate la timp de cei de la ISU.

”La data de 9 august a.c., în jurul orei 15:57, poliţiştii oraşului Recaş au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani şi 2 minore, în vârstă de 13 şi 15 ani ar fi fost la scăldat în râul Timiş, în apropierea localităţii Bazoşu Vechi, iar acestea nu ar mai fi ieşit la suprafaţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, acestea fiind găsite de către apropiaţii familiei cu care se aflau şi aduse la mal”, a transnis IPJ Timiş.

 

Sursa citată a precizat că femeia în vârstă de 38 ani a decedat.

”În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis Poliţia.

Mai multe articole despre:
femeie 38 ani inecata timis