MENIU

Tragedie în Sibiu! Două persoane au murit după ce căruţa în care erau a căzut în râu

<p>Cod portocaliu de inundaţii pe 10 r&acirc;uri. Judeţele afectate</p>

Două persoane au murit, miercuri, după ce căruţa în care se aflau a căzut în apă, la balastiera din Cârţa, judeţul Sibiu, podul pe care-l traversau cedând din cauza debitului ridicat al apei, iar alte patru persoane, între care doi copii mici, au scăpat cu viaţă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Săbău, a declarat că o căruţă în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, miercuri, în apă, la balastiera din Cârţa, judeţul Sibiu, scrie Mediafax.

Două persoane au fost declarate decedate după ce podeţul pe care l-au traversat peste balastieră a cedat.

"Şase persoane, între care 4 adulţi şi doi copii, care se aflau în căruţă, au căzut în apă. Un băiat de 5 ani a fost scos conştient. O fetiţă de un an şi nouă luni a fost resuscitată. Aceştia au fost preluaţi de echipaje medicale. Au reuşit să se salveze alte două persoane, respectiv un bărbat şi o femeie. Din păcate, o tânără de 18 ani a murit, apoi a fost găsit decedat şi un bărbat de 45 de ani”, a spus Săbău.

Potrivit unor surse oficiale, tânăra care a murit era mama fetiţei de un an şi nouă luni şi fiica celor două persoane care au apucat să se salveze.

Conform aceloraşi surse, podeţul care a cedat era format din tuburi beton cu diametrul de 50 şi 150 centimetri, care s-au rupt, cel mai probabil, din cauza debitului ridicat al apei. Tuburile s-au dislocat sub greutatea căruţei, aceasta răsturnându-se.

Mai multe articole despre:
tragedie căruţă râu