MENIU

Tragedie, în sâmbăta Paștelui! Un bărbat de 60 de ani din județul Neamț s-a aruncat în fața trenului

Tragedie în sâmbăta Paștelui. Un bărbat de 60 de ani din județul Neamț s-a aruncat în fața unui tren. Acesta nu a putut să fie salvat de echipajul medical care a ajuns la fața locului de urgență.

Sâmbătă, 4 mai, în jurul orei 05:20, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, în comuna Săbăoani, informează IPJ Neamț.

În urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul Regio care circula pe ruta Bacău – Iași ar fi accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din județul Iași, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Se pare că bărbatul s-ar fi sinucis, aruncându-se în fața trenului de pe pasarela ce trece pe deasupra căii ferate, de pe drumul spre fabrica de țevi.

„Din nefericire, echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul bărbatului. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat inspector de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

SURSA