MENIU

Tragedie în Argeș. O fată de 10 ani a murit intoxicată cu monoxid de carbon în baie

O fată în vârstă de 10 ani a murit, vineri seara, cel mai probabil în urma unei intoxicaţii cu monoxid de carbon sau fum, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş. Incidentul s-a produs într-o casă din localitatea Vlădeşti, la faţa locului intervenind un echipaj SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. 

"Din păcate, s-a declarat decesul fetiţei în vârstă de 10 ani. I s-au efectuate manevre de resuscitare de către echipajele medicale, însă fără răspuns. Posibil intoxicaţie cu fum sau gaz într-o baie", au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat că a fost deschisă o anchetă în acest caz.

"În seara zilei de 16 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi despre faptul că la un imobil din localitatea Vlădeşti, o fetiţă a fost găsită în baie, în stare de inconştienţă. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal (ucidere din culpă - n.r.)", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, cauza morţii va fi stabilită în urma efectuării autopsiei, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.