MENIU

Tragedie în Argeș! Un fost polițist și-a omorât concubina cu un cuțit

Un fost poliţist din localitatea argeşeană Godeni, în vârstă de 60 de ani, şi-a înjunghiat concubina, în vârstă de 46 de ani, iar femeia a murit, marţi, la Spitalul Judeţean Argeş, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore.    

Potrivit anchetatorilor, fostul poliţist, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a certat, luni, cu concubina sa şi a aruncat cu cuţitul în ea, scrie Mediafax.

Lama cuţitului i s-a înfipt în spate, dar femeia a reuşit să sune la 112 şi să ceară ajutor.

Ea a fost transportată iniţial al Spitalul Municipal din Câmpulung, iar de acolo o ambulanţă a adus-o la Spitalul Judeţean Argeş, unde a fost supuă unei intervenţii chirurgicale.

Eforturile medicilor au fost însă în zadar, ea murind la scurt timp.

Anchetatorii susţin că în urmă cu 7 ani, după pensionare, bărbatul a mai încercat o dată să o omoare, dar atunci femeia a supravieţuit.

Crima a avut loc în comuna Godeni din judetul Argeş, acolo unde cei doi aveau împreună o locuinţă.

La ultima ceartă femeia ar fi aruncat în el cu o cizmă, iar el a răspuns cu un cuţit. Martorii mai spun că bărbatul le-a povestit apoi prietenilor ce a făcut la un bar din localitate, după care s-a dus să-şi ajute un vecin, pe câmp, de unde a fost săltat de poliţişti. 

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Mai multe articole despre:
poliţist crimă ucidere