TRAGEDIE FĂRĂ MARGINI. Pesticidul cu care s-a sinucis MĂDĂLINA MANOLE a mai făcut o VICTIMĂ
Un tânăr de 20 de ani din municipiul Buzău, a fost descoperit luni după amiază, fără viaţă, într-un apartament de la etajul 9 al blocului numărul 14 din cartierul Crâng. Din primele informaţii furnizate de către anchetatori, Manea Auraş Marian, a fost găsit de chiar de tatăl tânărului care abia se întorsese de la serviciu.
Durerea a fost fără margini pentru părinţii tânărului găsit fără suflare, în locuinţă. Aceştia, au rămas şocaţi când au văzut trupul fiului întins pe jos şi au sunat la salvare, scrie stiridebuzau.ro.
Tânărul era plin de sânge, căzut la pământ, iar lângă el un recipient cu o substanţă neidentificată încă. Cel mai probabil, el s-a otrăvit cu furadan, însă cu exactitate substanţa care l-a ucis va fi stabilită în urma unor analize de laborator şi comunicată ulterior. Tânărul era în pijamale iar uşa încuiată pe interior.
Cu toate că medicii au ajuns de urgenţă la locul producerii tragediei, aceştia au constatat că băiatul murise cu puţin timp în urmă. Vecinii victimei au declarat că băiatul era foarte liniştit şi locuia cu părinţii. Anul trecut tânărul suferise o decepţie după ce a picat examenul la facultate. Pentru că provenea dintr-o familie cu venituri modeste, acesta fusese nevoit să se angajeze cu jumătate de normă. În acest moment criminaliştii iau în calcul ipoteza sinuciderii, mai ales că nu există urme de violenţă asupra cadavrului,în apartament fiind descoperită şi sticla cu otravă din care se presupune că tânărul ar fi băut.