Tragedie de proporții, evitată la timp. Mai multe cisterne au luat foc în curtea unei firme din Constanța VIDEO
Panică totală în Constanța, după ce mai multe cisterne au luat foc în curtea unei firme. În scurt timp, întreaga zonă a fost împânzită de un fum dens și înecăcios, așa că locuitorii din stațiunea 2 Mai au primit mesaje RO-Alert. Echipaje de pompieri din mai multe județe au intervenit de urgență.
De teamă că s-ar putea repeta tragedia de la Crevedia, autoritățile au alertat populația, iar la fața locului au fost mobilizate inclusiv forțe de ordine din București, Călărași, Ialomița și Tulcea.
În total au intervenit 12 autospeciale de stingere. Salvatorii au anunțat că tirurile nu erau încărcate, însă, exista riscul ca flăcările să se extindă la proprietățile din apropiere.
Pompierii s-au luptat minute bune să stingă incendiul devastator. Locuitorii din zonă NU au fost evacuați, însă, au primit mesaje pe telefon să nu iasă din case. Din fericire nu au fost victime, însă, pagubele materiale sunt mari. Deocamdată nu se știe exact câte TIR-uri au ars, iar cercetările continuă.