MENIU

Tragedie aviatică, în Rusia. Un elicopter s-a prăbușit, toți cei 4 ocupanți au murit pe loc

Elicopterul, operat de un singur pilot, transporta un medic şi doi paramedici. Foto/Profimedia

Un elicopter Mi-2 s-a prăbușit în regiunea Kirov din centrul Rusiei. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit.

Un elicopter Mi-2 s-a prăbuşit sâmbătă în regiunea Kirov din centrul Rusiei. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit, au anunţat autorităţile de urgenţă, potrivit AP.

Elicopterul, operat de un singur pilot şi care transporta un medic şi doi paramedici, s-a prăbuşit într-o pădure din apropierea satului Beleenki, la aproximativ 700 de kilometri est de Moscova, potrivit unui comunicat al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Salvatorii au găsit iniţial doar trei cadavre la locul accidentului, dar ulterior l-au localizat pe al patrulea, a precizat ministerul.

Autorităţile nu au precizat imediat care ar fi fost cauza accidentului.

Mi-2 este un elicopter mic, de concepţie sovietică, utilizat în diverse scopuri.

Mai multe articole despre:
elicopter cazut rusia elicopter rusia kirov