MENIU

VIDEO | TRAGEDIA de la Victor Babeș. Cât de eficiente sunt TIR-urile ATI amplasate în curțile spitalelor COVID

TIR-urile ATI s-au tot stricat de-a lungul timpului. Foto/Inquam

Drama petrecută la Spitalul Victor Babeș din Capitală ridică întrebări serioase cu privire la eficiența TIR-urilor ATI, care au fost amplasate în curțile spitalelor COVID. Defecțiunea la instalația de oxigen, care a cauzat moartea a trei pacienți nu este singulară. De anul trecut, de când aceste unități mobile de terapie intensivă au fost date în folosință, au fost semnalate numeroase probleme de funcționare. Sunt însă spitale care se bucură de prezența acestor TIR-uri ATI. 

Donate vara trecută Inspectoratului pentru Situații de Urgență de Fundațiile SMURD și fundația „Mereu Aproape” și dotate cu ajutorul unor fonduri de la Guvern, TIR-urile ATI s-au dovedit ineficiente. În scurt timp, unele dintre ele au avut nevoie de reparații sau au devenit nefuncționale. Anul trecut în luna noiembrie, TIR-ul de terapie intensivă de la Spitalul Municipal Timișoara s-a defectat. Opt pacienți cu COVID-19 au fost mutați de urgență la spitalele din oraș.

„În urma încercărilor de a remedia situația, departamentul tehnic a luat hotărârea de a racorda unitatea mobilă la o stație secundară de rezervă, independentă de cea a spitalului, dând o presiune mult prea mare de oxigen, de peste 6 bari, fapt pentru care toate ventilatoarele au afișat alarma de presiune crescută și au încetat să mai funcționeze”, se arăta într-un comunicat DSU de la acea dată.

Cu toate acestea, la Timișoara au mai fost solicitate și alte unități mobile, însă fără succes. Spitalul de Boli Infecțioase a cerut o astfel de unitate externă, însă TIR-ul s-a defectat și a plecat la reparații la Cluj. Municipalul din Cluj s-a bucurat și el, ce-i drept pentru scurt timp, de un TIR. Dar și acesta s-a defectat.

Au fost și situații în care unitățile mobile nu au putut fi folosite. Un astfel de caz este cel de la Botoșani, unde TIR-ul ATI a fost scos din funcțiune după ce a plouat pe el. Apa s-a infiltrat în tavan și a fost necesar ca pacienții să fie mutați.

O tragedie a fost evitată la limită și la Institutul Marius Nasta din București. În februarie, un generator al unității mobile de Terapie Intensivă din curtea spitalului s-a aprins și a scos fum și flacără. Cei 7 pacienți tratați acolo au fost mutați rapid și nu au fost răniți.

 

Mai multe articole despre:
tir ati victor babes covid 19