MENIU

Totul Verde a demarat curățenia de primăvară în sectorul 4

Fie că e zi, fie că e noapte, e nevoie de o salubrizare permanentă a orașului. Acest lucru a fost foarte bine înțeles în sectorul 4, astfel că s-a trecut la acțiune! Îi vedem zilnic pe străzile din sectorul 4, echipați corespunzător, cu salopete, mături și furtunuri conectate la cisternele pline cu apă. Cei de la salubritate din Sectorul 4 au grijă, în permanență, ca bulevardele principale și străduțele dintre blocuri să fie mereu curățate și spălate.

Cu toate că temperaturile sunt încă scăzute în timpul nopții, echipele Totul Verde de la schimbul 3 își fac datoria și curăță ori spală mobilierul urban, precum băncile, coșurile de gunoi, stațiile de autobuz, dar și carosabilul.

Ei se asigură că lasă totul curat pentru ca sectorul să rămână un loc tot mai plăcut și mai sigur pentru toată lumea. În fiecare noapte, aceste echipe, chiar dacă lucrează în condiții dificile, curăță zonele care în timpul zilei sunt aglomerate, inabordabile.

Iar, peste zi, o dată cu încălzirea vremii vedem tot mai mulți copiii ieșind la joacă în locurile special amenajate. Este important de știut că aceste parcuri sunt locuri de adunare pentru mulți copii și, prin urmare, pot fi surse de infecții și boli contagioase. Cei de la Totul Verde le spală și le dezinfectează regulat pentru a preveni aceste situații.

E important sa fim responsabili cu toții și sa ne asiguram ca păstrăm locurile de joacă curate, pentru ca toți copiii sa se bucure de ele în siguranță.

Mai multe articole despre:
sector 4