Toți ochii sunt ațintiți spre vaccinul antiCovid. CARE sunt simptomele după administrare - mărturia unui voluntar
Vestea bună, venită zilele acestea de la compania americană Pfizer - care a precizat că vaccinul anticoronavirus dezvoltat are o eficienţă de peste 90% în prevenirea infecției cu virusul SARS-CoV-2 - a adus speranța în rândul întregii planete, care se luptă de aproximativ 1 an cu pandemia de coronavirus. Volunatrii care au participat la testele efectuate de Pfizer povestesc cum s-au simțit după administrarea celor două doze, scrie Ziare.com.
Deși și alte vaccinuri se află ăn diferite faze de testare, toți ochii sunt ațintiți, în prezent, asupra vaccinului american, asta și datorită eficienței și siguranței promise de producător.
Testele au demonstrat-o. Cei cărora li s-a administrat vaccinul anticovid spun că simptomele post-vaccinare se aseamănă cu mahmureala. Voluntarii povestesc că prima zi a fost un pic mai dificilă, atunci când li s-a administrat și prima doza. Oamenii spun că s-au simțit ca și cum ar fi avut "o mahmureală gravă", durerea de cap și la nivelul brațului fiind printre reacțiile adverse semnalate. "A doua doză am simțit ca o mahmureală mai ușoară", povestște un voluntar, potrivit Ziare.com.
Comisia Europeană a încheiat, miercuri, un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze la un preţ mai mic decât cel oficial, relatează Realitatea PLUS.
Dacă Statele Unite au acceptat preţul de 19,50 de dolari per doză, blocul comunitar european va plăti mai puţin. O posibilă explicaţie este faptul că firmele care ar putea scoate pe piaţă vaccinul au primit de la Comisia Europeană un avans non-returnabil, în schimbul dreptului de a-şi rezerva doze de vaccin pentru statele membre ale UE la un preţ negociat dinainte. Asta cu condiţia ca vaccinul să fie certificat ca eficient şi sigur de către Agenţia europeană de reglementare în domeniul medicamentelor. Odată achiziţionate, cele 300 de milioane de doze vor fi distribuite către ţările membre UE proporţional cu numărul de locuitor al fiecărui stat.