MENIU

TOPUL firmelor care şi-au TRIMIS ACASĂ angajaţii

<p>Concedieri &icirc;n bănci</p>

Marile companii de construcţii cu acţionariat românesc, printre care Hidroconstrucţia sau Straco Grup, au disponibilizat în total peste 2.600 de angajaţi anul trecut, adică un sfert din personal, în contextul în care atât investiţiile publice, cât şi cele private în construcţii au cunoscut un declin.

Datele apar într-o analiză a ZF.ro pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe şi din rapoartele firmelor.

Cele mai multe disponibilizări au fost realizate de Hidroconstrucţia, companie controlată de management şi salariaţi, care a ajuns anul trecut la 3.465 de angajaţi, un minus de peste 2.000 de persoane.

De altfel, şi cifra de afaceri a companiei a scăzut anul trecut cu 4%, la 135,7 milioane de euro, în timp ce profitul s-a înjumătăţit la 1,9 milioane de euro. Principalul motiv al evoluţiei negative a rezultatelor financiare este legat de faptul că Hidroelectrica, principalul client al companiei, a redus investiţiile.

„Pentru diminuarea efectelor negative generate de reducerea activităţii la obiectivele hidroenergetice, societatea (Hidroconstrucţia – n.red.) a adoptat măsuri de redimensionare a structurilor organizatorice şi de redimensionare a costurilor cu consumul de resurse (materiale şi umane), asigurându-se astfel o diminuare a impactului negativ determinat de reducerea volumul de venituri", potrivit raportului pe 2013 al Hidroconstrucţia.

Aproape 230 de persoane au dispărut şi de pe statele de plată ale constructorului bucu­reş­tean Straco Grup, controlat de fraţii Alexandru şi Traian Horpos, astfel că firma a încheiat anul trecut cu 587 de angajaţi.

Reduceri de personal au făcut şi cele două firme de construcţii controlate de omul de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB şi Tehnostrade, care au ajuns împreună la un număr mediu de 1.229 de angajaţi anul trecut, cu 172 mai puţini decât în 2012.

Mai multe articole despre:
null