TOPUL datoriilor guvernamentale din UE. Ce loc ocupă România
Datoria guvernamentală a României a scăzut cu 218 milioane de lei în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni şi a coborât la 248,3 miliarde de lei (38,5% din PIB), fiind a treia cea mai mică datorie publică raportată la PIB din Uniunea Europeană, potrivit datelor prezentate joi de Eurostat.
Faţă de trimestrul al doilea din anul trecut, datoria de stat a României a scăzut cu 0,3 puncte procentuale, de la 38,8% din PIB, potrivit Mediafax.
Emisiunile de obligaţiuni şi certificate reprezentau 26,1% din PIB la finele lunii iunie, împrumuturile de stat 11,7% din PIB, iar numerarul şi depozitele 0,7% din PIB.
Datoria guvernamentală a statelor din UE a crescut cu aproximativ 217,5 miliarde euro în al doilea trimestru faţă de primele trei luni ale anului, la 11.930 miliarde euro, echivalentul a 87% din PIB. Împrumuturile interguvernamentale, pe fondul crizei financiare, reprezentau 1,8% din totalul datoriei de stat din UE.
Cele mai ridicate grade de îndatorare la finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an au fost înregistrate în Italia (133,8% din PIB), Portugalia (129,4%) şi Irlanda (116,16%).
La polul opus, cele mai scăzute datorii raportate la PIB au fost consemnate de Estonia (10,5% din PIB), Luxemburg (23,1%) şi România (38,5%).
Germania, cea mai mare economie europeană, a înregistrat o datorie publică de 2.154 miliarde euro (75,4% din PIB), în scădere de la 2.147 miliarde euro la finele primului trimestru.