MENIU

TOP 10 evenimente uitate care au schimbat istoria

Se spune că gripa spaniolă a omorât în jumătate de an mai mulți oameni decât SIDA în 25 de ani

Memoria istorică este, ca și memoria umană, selectivă. Anumite evenimente sau personalități rămân în istoria societăților, în timp ce altele – deși au jucat roluri cel puțin la fel de importante – cad mai ușor în uitare.

Vă propunem, așadar, un top 10 al unor asemenea evenimente: ele au fost, la momentul lor, foarte importante, dar memoria istorică le-a rezervat un loc secundar. 

10) Sabotajul norvegian

În producerea armelor nucleare este nevoie de cantități mari de apă grea (monoxid de deuteriu). În perioada interbelică, în Norvegia a existat o instalație industrială unde se producea apă dură (circa 12 tone pe an). După începutul celui de-al doilea război mondial, dându-și seama că savanții germani încearcă să producă o armă nucleară, Aliații au alertat grupurile de rezistență din Norvegia (ocupată de nemți în vara lui 1940) că trebuie să distrugă locul în care se producea apa grea. În ciuda mai multor tentative eșuate, sabotorii norvegieni au reușit în cele din urmă să distrugă stocul de apă grea în 1943. Apoi, în 1944, un alt grup de sabotori a scufundat o navă ce urma să transporte containere de apă grea către Germania.

Astăzi, știm că naziștii erau încă departe de obținerea armei nucleare, și chiar dacă nu ar fi fost sabotați de norvegieni, tot nu au reușit să o obțină înaintea americanilor. Cu toate acestea, acest sabotaj a jucat un rol important în război.
 
9) Gripa spaniolă

În 1918, toată lumea spera că războiul mondial se apropia de sfârșit. Statele Unite intraseră în război și, în ciuda prăbușirii Frontului de Est în urma încheierii păcii de la Brest-Litovsk dintre Germania și Rusia bolșevică, conflictul se apropia de final, după ce făcuse milioane de victime. Însă în ianuarie 1918 începe epidemia de gripă spaniolă ce avea să facă, până în decembrie 1920, între 50 și 100 de milioane de victime. Se spune că această epidemie a omorât în jumătate de an mai mulți oameni decât SIDA în 25 de ani, iar într-un an mai mulți decât ciuma bubonică într-un veac.

8) Expulzarea creștinilor din Japonia

La începutul secolului al XVII-lea, misionarii creștini din Japonia au reușit să convertească un număr destul de mare de lorzi feudali la catolicism, încurajând astfel răspândirea creștinismului în această țară. Însă în 1639 Shogunul Tokugawa Lemitsu a decis expulzarea creștinilor din insulele japoneze, deoarece se temea de creșterea populației catolice și rebeliunile pe care aceasta le cauza. Riscând să intrăm pe tărâmul istoriei contrafactuale, putem specula că, dacă Tokugawa nu ar fi luat această decizie, în Japonia ar fi putut ajunge la putere un Shogun convertit la creștinism care ar fi încheiat, mai mult ca sigur, o alianță cu marile regate creștine din Europa (Franța și Spania), alianță ce ar fi putut avea consecințe importante în defavoarea dezvoltării Imperiului Britanic.

7) Revoluția haitiană

Cunoscut de către francezi ca Saint-Domingue, statul insular Haiti a fost fondat ca urmare a unei violente revolte a sclavilor începute în 1791. Insula Saint-Domingue a avut o însemnătate aparte pentru francezi, datorită profiturilor obținute de pe urma plantațiilor de trestie de zahăr. Napoleon a fost parte din banii obținuți din acest comerț pentru a cuceri și coloniza teritoriul cunoscut drept Louisiana.

Din cauza revoltei din Haiti, pe care nu reușește să o reprime, Napoleon e forțat să abandoneze speranțele de a pune bazele unui imperiu francez în Lumea Nouă. În plus, îndatorat după 13 ani de luptă împotriva haitienilor, Napoloen vinde teritoriul Louisianei tinerei republici americane pentru o sumă relativ mică. America obține astfel o zonă imensă: aproximativ 1/3 din teritoriul său actual, fără de care Statele Unite ar fi arătat astăzi cu totul altfel.

Continuarea pe historia.ro