Toader, prins în corzi, la Bruxelles. Europarlamentarii, îngrijorați de România
Tudorel Toader, prins în corzi în comisia pentru Libertati, justiție și afaceri interne, LIBE, a Parlamentului European. Eurodeputații au vrut să afle de la ministrul nostru de ce vrea sa dea OUG pentru stergerea condamnărilor primite de politicieni și afaceristi în ultimii 5 ani, dar și de ce a dat recursul compensatoriu sau ce garanții le dă că nu se mai atinge de legile justiției fără avizul comisiei de la Veneția.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul de Interne, Carmen Dan, au fost audiaţi în Comisia LIBE a Parlamentului European, unde au prezentat priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE în domeniile justiţie şi afaceri interne.
Mai mulţi euroaleşi de la toate grupurile politice s-au arătat îngrjoraţi faţă de situaţia statului de drept din România și i-au cerut ministrului Justiției să nu ia nicio măsură care ar legaliza, de fapt, corupţia.
"Corupția este antiteza a ceea ce reprezintă UE şi suntem tot mai îngrijoraţi de situația din România. Mii de deținuți au fost eliberați în ultimele luni şi aţi afirmat în repetate rânduri că este rezultatul supraaglomerării din închisori. Deci prima mea întrebare este dacă dumneavoastră consideraţi că supraaglomerarea din închisori ar trebui să ducă la construcţia de noi centre de detenţie sau la renovarea celor vechi şi nu la eliberarea condamnaţilor. Vă asumați angajamentul, în faţa acestei Comisii, că nu veţi mai aduce modificări legilor justiţiei fără avizul Comisiei de la Venetia?", i-a spus Roberta Metsola, europarlamentar PPE.
"Acest stat ne îngrijorează cel mai tare din UE, dată fiind situația statului de drept din România şi de independența sistemului judiciar. Vă cerem să nu luați nicio măsură care ar legaliza de fapt corupția", a spus Helga Stevens, ECR.
"Îmi exprim și eu îngrijorarea față de situaţia statului de drept şi, în special, față de lupta împotriva corupției din România. Ne îngrijorează planul de a anula cam o sută de condamnări penale pentru corupţie. Are de gând Guvernul să respecte cuvânt cu cuvânt de recomandările Comisiei de la Veneția?", a spus Sophie In'Tveld, europarlamentar ALDE.
"O preşedinţie trebuie să conducă prin exemplu. Nu sunt convinsă că iniţiativa anunţată de domnul Toader luni privind o Ordonanţă de urgenţă care să invalideze sute de condamnări pentru corupție este un exemplu bun", a spus și Judith Sargentini, europarlamentar din grupul Verzilor.
Acestea au fost numai câteva dintre întrebările dure adresate de aleşi miniştrilor români. Carmen Dan, a evitat răspunsurile: "Vă mulțumesc şi pentru îngrijorarea exprimată."
Pe de altă parte, Tudorel Toader a sugerat, din nou, că europarlamentarii nu cunosc situaţia din România.
"Vreau să vă spun că judecata pe care noi o facem trebuie să fie bazată pe informații corecte, și nu altcumva. Nu știu dintre dvs. câți aveți informația riguros exactă a contextului și imprejurărilor. Eu sunt sigur că în nicio țară nu rămâne o decizie a Curții Constituționale nevalorificată, fără efect, în nicio țară instanța supremă nu constituie complete cu încalcarea legii. Din 2014, legea spune: completul de 5 se constituie prin tragere de sorți aleatoriu. Cum respectam recomandările Comisiei de la Veneția - a fost o întrebare. Le respectăm cum sunt ele formulate, prin raportare la exigențele constituționale", a spus Tudorel Toader.
Tudorel Toader a dat asigurări că va răspunde la restul întrebărilor în scris.