MENIU

Titi Aur, despre măcelul de pe șosele produs de șoferii drogați: Cel de la volan nu mai e omul pe care îl știi, este o ființă care face niște manevre

Titui Aur a vorbit despre măcelul de pe șosele produs de șoferii drogați

Într-o intervenție din cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”, Titi Aur a vorbit despre pericolul grav pe care îl reprezintă șoferii drogați la volan, dar și despre lipsa totală de implicare a autorităților în vederea stopării acestui flagel.

Putea un tanar drogat, cu minim de experiență, să conducă?

„Un om normal clar nu ar mai fi plecat mai departe in asemenea conditii. Dar aici nu vorbim de un normal. Un om sub influenta drogurilor, cel putin din ce am inteles din spatiul public, este capabil sa faca orice. El cred ca nici nu a realizat foarte clar ce a facut si probabil daca a avut putina vizibiltate a reusit sa parcurga trei kilometri. Drogurile, alcoolul oboseala la volan sau distragerile sunt aproape egale, aduc două lucruri: 1. Capacitate mai mica de atentie distributiva, reflex mult intarziat. Cand vorbim de extreme, adica de droguri foarte multe, de alcool foarte mult, cel de la volan nu mai e omul pe care il vezi, il stii cu 2 maini 2 picioare si un cap ci este preactic o ființă care face niste manevre”, a spus Titi Aur.

România țara sângelui pe șosea, cu o medie de 70-80 de răniți zilnic în accidente rutiere

„Foarte important este ce se intampla de aici incolo. Pentru ca societatea noastra acum, toata Romania, si conducerea dar chiar si toata societatea nu a fost atinsa, nu a fost miscata de acest efect la care eu ii spun generic sange pe sosea. Cei 70-80 de raniti in fiecare zi, vorbim de media pe tot anul, pentru ca in perioada asta sunt mult mai multi, nu a afectat pe nimeni pana acum. Nici un guvern, de la revolutie pana acum, nu a avut pe ordinea de zi in prim plan acest flagel, aceasta molima si noi in Romania, noi, romanii, suntem in cel mai jos punct posibil”, a mai spus Titi Aur.

Gașca de drogați, infractori de temut - Prietena ucigașului de la 2 mai SECHESTRA persoane pentru bani

Neimplicarea autorităților, problemă națională

„In primul rand trebuie un plan national aplicat de maine. Nu avem asa ceva. Avem o strategie nationala la Ministerul Transporturilor facuta pe 10 ani 2010-202, acum este 2020-2030 care inseamna nimic. Daca va citez din ea o sa fiti uimiti cat de frumos este facuta.

Am avut  contact de mai multe ori la nivelul Guvernului si cu premierii, dar au avut de fiecare data alte probleme considerate mai importante, cu COVID, cu salarii, cu pensii, cu criza economica, cu razboiul, și au lasat aceasta aceasta problema cu „o sa rezolvam”, cu promisunea „o sa facem”, dar nu s-a intamplat niciodata. Ce este mai grav, ca la nivelul Ministerului Transporturilor, unde este siguranta rutiera cu adevarat, adica la directia de trannsport rutier, acolo sunt persoana non-grata, eu nu mai am voie sa intru, sunt respins, pentru ca sunt acuzat ca vin cu idei sa le spun sa facă ceva, adica sa munceasca.

O directoare din ministerul Transporturilor  a facut o afirmatie in sediul guvernului unde eram si eu in sedinta in 2019, „Abia am facut ordinul 733” adica cel care reglementeza scolile de soferi, „Ce vreti acum sa ne apucam sa muncim sa schimbam totul. Asa l-am facut”. Nu se doreste nici o schimbare in bine”, a povestit Titi Aur.

Inconștiență maximă: tot mai mulți tineri urcă drogați la volan! Medic: Trebuie introdus în școli screeningul toxicologic

Accidentele rutiere ne costa aproape 5 miliarde de euro pe an

Nu exista rubrica in bugetul national pentru prevenția rutiera. Totusi, noi romanii cheltuim anual 3 miliarde 300 milioane de euro ca urmare a victimelor accidentelor de circulatie, costuri sociale, și înca un miliard si jumatate despagubiri prin sistemul de asigurari, bani care vin tot de la noi, ca asiguratorii nu aduc bani de acasa. Ceea ce inseamna 5 miliarde de euro pe an cheltuiti. Nimeni nu face nimic.

Si pentru asiguratori este rau. Vine presiunea ca noi vrem RCA-ul mic, dar noi facem paguba cea mai mare din toate tarile, in toate variantele. Daca ne uitam catre orice punct cardinal, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, peste tot este mult mai ordine, mult mai multa civilizatie in trafic, si toti care vin la noi, strainii parca innebunesc aici: viteza, accidente, sange pe sosea si pana acum nici un guvern nu a avut acest punct pe ordinea de zi. Nu a existat o strategie cu adevarat.  

Dezvăluiri șocante despre tatăl șoferului drogat - O judecătoare povestește cum le lua casele oamenilor pe care îi împrumuta

Importanța prevenției rutiere 

Titi Aur subliniază importanța educației rutiere în timpul școlii, ceea ce poate să ajute la dezvoltarea deprinderilor de conducere sigură și la înțelegerea riscurilor asociate cu consumul de droguri și alcool la volan.  

„Aș face 2 lucruri: 1. Educatie incepand din scoala generala, liceu, o scoala dupa scoala de soferi care inseamna cursuri de conducere defensiva, și campanii bine gandite pentru transmiterea mesajului. Dau un simplu exemplu. Anul trecut a facut ministerul de Interne o campanie foarte buna cu regula celor 2 secunde, finantata si prin fonduri europene si fonduri nationale, din pacate nu a prins. De ce? Pentru ca daca nu înveti la scoala de soferi, daca nu sti ce inseamna regula celor 2 secunde, este vorba despre distanta fata de masina din fata taț. Aceste lucruri in alte tari sunt reguli de circulatie. Noi nu am reusit sa reglementam pana la aceasta data distanta fata de masina din fata ta”,  a mai spus Titi Aur. 

Șoferul drogat de la 2 Mai avea dosar de consumator de stupefiante de la 13 ani - Precizări DIICOT după tragedie

Mai multe articole despre:
droguri sofer drogat titi aur preventie rutiera