Tineri care furau din căminele studenţeşti de la Grozăveşti au fost prinşi
Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut marţi, trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani, bănuiţi de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt din camere de cămine studenţeşti din zona Grozăveşti.
În perioada 26– 31 octombrie 2015, la nivelul Secţiei 20 Poliţie au fost înregistrate mai multe plângeri privind săvârşirea unor infracţiuni de furt din camere aflate în incinta unor cămine studenţeşti din sectorul 6, scrie b365.ro.
Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că trei tineri au săvârşit faptele reclamate, profitând de faptul că uşile de acces erau neasigurate şi reuşind să sustragă mai multe bunuri, printre care patru laptopuri, mai multe telefoane mobile, o sumă de bani şi bonuri de masă.
La data de 26 decembrie a.c., poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în aplicare o autorizaţie de percheziţie, la domiciliul unuia dintre bănuiţi, cei trei tineri fiind conduşi pentru audieri la sediul Secţiei 20 Poliţie.
În urma investigaţiilor efectuate a reieşit faptul că majoritatea bunurilor sustrase au fost introduse, în baza unor documente false, în gestiunea unei case de amanet, unde unul dintre tineri îndeplinea funcţia de agent comercial, iar o parte dintre bunurile sustrase au fost comercializate la alte case de amanet.