MENIU

Teodora, fata de 20 de ani cu BOALĂ RARĂ, s-a stins. Ea purta în corp embrionul fratelui geamăn

Teodora Tudose, o tânăra de 20 de ani din Buzău, diagnosticată cu o afecțiune rară, s-a stins luni seară, pe un pat de spital din Viena, acolo unde fusese internată în urmă cu câteva zile.

Teodora a luptat cu ultimele puteri, însă inima ei s-a oprit, scrie reporterbuzoian.ro.

Absolventă a Colegiului National „B.P Hasdeu” din Buzău, Teodora urma cursurile Facultății de Drept din București. Mereu jovială, permanent înconjurată de prieteni, Teodora s-a trezit, la sfârșitul anului trecut, cu un diagnostic cumplit: encefalită autoimună cu anticorpi anti NMDA și anticorpi AMPA, un caz foarte rar despre care medicii au spus că este al doilea din România.

A luptat în fiecare zi să trăiască, iar alături de ea au luptat rudele și prietenii, care s-au mobilizat pentru a strânge banii necesari tratamentului costisitor de la Viena. Teodora a trecut peste multe momente în care i s-a spus că nu mai are nicio șansă. A ajuns la spitalul vienez, însă corpul său a cedat la câteva zile de la internare.

Tânăra a avut tot timpul în organism embrionul nedezvoltat al fratelui ei geamăn, care, dezvoltat ca o tumoră, i-a distrus Teodorei sistemul imunitar și a dus la declanșarea bolii.

Mai multe articole despre:
embrion encefalită frate geaman Teodora Tudose