MENIU

Tel Drum câştigă un nou contract în Teleorman: modernizează o şcoală pentru 7,2 milioane de lei

Tel Drum câştigă un nou contract în Teleorman: modernizează o şcoală pentru 7,2 milioane de lei

Deși se află în stare de insolvență, compania atribuită de procurori lui Liviu Dragnea, continuă să facă profit din contracte cu statul, scrie Realitateadeteleorman.net.

Potrivit avocaților care cunosc situația Teldrum, compania se află doar sub supravegherea unui executor judecătoresc, dar își poate desfășura activitea fără opreliști. Ceea ce se și întâmplă. Nu cu mult timp în urmă, semnalam faptul că Teldrum a mai câștigat un contract de lucrări publice, în satele Bujoreni și Prunaru, în valoare de 9 milioane de lei.

Proiectul este descris astfel: „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „MODERNIZARE DRUMURI ÎN COMUNA BUJORENI, JUDEȚUL TELEORMAN”, satele Bujoreni și Prunaru din Comuna Bujoreni. Se vor realiza: – Proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini, liste de cantități de lucrări elaborate pe baza articolelor de deviz din Normativele tehnice, estimare de preț la nivel de proiect tehnic, – Documentație pentru obținere avize și acorduri menționate prin certificatul de urbanism, – Documentație tehnică pentru obținerea de autorizație de construire ( D.T.A.C.), – Verificare proiect și Asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului , – Realizarea lucrărilor prevăzute în proiectul tehnic elaborat în prealabil.”

Acum, Teldrum a mai bifat încă 7 milioane de lei, printr-un contract cu Primăria Zimnicea, în cazul căruia s-a aplicat procedura simplificată. Relațiile bune dintre primarul Petre Pîrvu și Liviu Dragnea sunt cunoscute de mult timp în județ și nu numai. Ele au ajuns chiar și în fața instanțelor, căci primarul orașului Zimnicea este cercetat pentru incompatibilitate, întrucât a semnat cu Teldrum un contract de închiriere pentru un imobil aflat în proprietatea sa.

Contactat telefonic pentru a ne explica felul în care a reușit tot Teldrum să câștige o lucrare la Zimnicea, primarul Petrică Pîrvu nu ne-a răspuns. Însă din SEAP reiese clar faptul că această companie de mare anvergură a reușit să câștige din nou un proiect de reabilitare a Școlii nr.2 din Zimnicea. Valoarea lucrării se ridică la 7.260.833,45 de lei.

Mai multe articole despre:
Tel Drum contract tel drum