MENIU

Centrul Capitalei, blocat de proteste

Taximetriștii protestează în centrul Capitalei. Aceștia sunt nemulțumiți de proiectul de lege care vine să autorizeze serviciile de ridesharing, precum Uber, Bolt sau Clever. 

”Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) reia protestele pentru a le cere autorităților din România să respecte legea. Transportatorii autorizați vor ieși din nou în stradă, cu 800 de mașini, în Piața Constituției, marți, 18 iunie, între orele 9.00-15.00, împotriva proiectului de lege pentru așa-zisul „ridesharing” - de fapt, o formă mascată de a face concurență neloială taximetriștilor, cu nerespectarea mai multor legi în vigoare.

Proiectul de lege pentru care au făcut lobby companiile care pretind că fac „ridesharing” sau că „revoluționează” transportul de persoane, prin încălcarea legilor va genera discriminări grave și nelegale, deși mai mulți miniștri au promis că nu vor lăsa să se întâmple acest lucru. Practic, aceeași activitate – cea de transport rutier de persoane, în regim de taxi - se dorește a fi reglementată prin două legi diferite: una pentru cei cu mașini galbene, inscripționate, care-i obligă pe taximetriști să respecte foarte multe reguli și să plătească multe taxe, iar cealaltă pentru oricine vrea să facă aceeași activitate, dar fără niciun fel de restricție, nici măcar din punct de vedere al fiscalizării. Cam așa s-ar traduce legea pentru „ridesharing” - adică o altă activitate de taximetrie, denumită impropriu altfel.

Ministerul Transporturilor a publicat OUG-ul pentru Uber, Bolt și Clever!

Pe de altă parte, cerem autorităților să respecte legea și în privința traficului de influență, pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcții publice importante - că intervin în influențarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislației.

„De fapt, unii rămân sub un control strict al organelor abilitate, atât din punct de vedere fiscal, cât și din cel al controlului, pe când ceilalți vor fi beneficiarii paradisului fiscal creat special pentru ei. Prin acest proiect se pare că nu se mai urmărește descongestionarea traficului, nu se dorește reducerea poluării, nu se dorește ca toate societățile comerciale să fie fiscalizate și controlate de organele abilitate, nu mai este proritară siguranța cetățeanului în trafic. Peste tot în UE, traficul urban este corelat în funcție de câte mijlosce de transport în comun sunt – autobuze, tramvaie, taxiuri, etc. Nu pot fi lăsate marile orașe la cheremul unor companii care fac activități după bunul lor plac”, declară Tudorel Pesteleu, președintele COTAR-Fil.TIMIS

Noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go și Taxify (Bolt) nu mai prevede ca mașinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verficată metrologic – ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri. Se va admite tariful dinamic, ceea ce înseammnă că la orele de maximă aglomerație ar putea depăși 30 lei/km, așa cum au declarat chiar reprezentanții Uber. În continuare, profitul direct al companiilor care pretind că fac „ridesharing” va fi de 25 % în conturi din afara țări, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9 % , cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României.

Prin acest proiect, Guvernul ne asigură că știa că de 4 ani aceste companii fraudează bugetul de stat , încasând venituri ilicite. Pentru a muta atenția tuturor de la adevărata schimbare pe care o va aduce acest OUG pentru care s-a făcut foarte mult lobby, s-a lansat, la finalul săptămânii trecute, știrea falsă conform căreia taximetriștii vor protesta marți împotriva trotinetelor electrice – știre falsă preluată chiar de cele mai mari posturi TV din țară. Aceasta este doar o altă manipulare specifică celor care până astăzi au demonizat breasla taximetriștilor, pe toate căile și prin toate mijloacele, cu scopul de a-și câștiga publicul de partea lor, cu orice preț”, anunță un comunicat de presă al COTAR.

Ședință cu scântei la Transporturi. Taximetriștrii amenință cu proteste

Proiectul de Ordonanță de Urgență privind legalizarea serviciilor de ride-sharing a pus pe jar industria de profil și de taxi. Săptămâna trecută, Ministerul Transporturilor a așezat la aceeași masă ambele tabere. Fără succes, însă. Nu s-a ajuns la o concluzie. Reprezentanții Uber, Bolt și Clever vor ca proiectul să fie aprobat de Guvern, în ședință, cât mai repede, în timp ce taximetriștii spun că actul normativ le omoară afacerile, notează REALITATEA TV.

Mai multe articole despre:
protest uber COTAR trotinete taxmetriști